Veronika se hotaraste sa moara

sau Madalina se hotaraste sa scrie. Complicate sunt caile mintii mele… dupa un an foarte incarcat (detalii cu alta ocazie) in care nu am putut face multe lucruri pentru mine, astazi a sosit timpul sa scriu si am foarte multe de spus, povesti alambicate si corelate in cele mai bizare moduri, pe care totusi incerc sa le ordonez in articole separate.

veronika-se-hotaraste-sa-moara_1_fullsize

Coelho reuseste mereu sa ma incarce cu multa energie si desigur despre Veronika lui este vorba in acest articol care e doar o nota a cititorului, nu o recenzie (exista cu siguranta nenumarate deja). Cartea merita citita, cred ca e una din cele mai bune ale lui Coelho, pacat ca nu a fost mai mediatizata. E o poveste iesita din comun, dintr-o lume deosebita cu oameni mai mult sau mai putin nebuni, demna de o ecranizare stil Tim Burton.

„Am sa iti spun o poveste, zise Zedka: Un mare vrajitor, vrand sa distruga un regat a turnat o bautura vrajita in putul de unde beau toti locuitorii lui. Oricine bea din apa aceea innebunea. A doua zi de dimineata, a baut din ea toata populatia si toti si-au pierdut mintile afara de rege, care avea un put doar pentru el si familia lui…”

(* pentru geologi: da, ar trebui sa fie un alt acvifer, nu doar alt put, sa presupunem ca asa este 😀 )

Pe scurt, dupa ce toti locuitorii au innebunit, nimic din ce decreta regele nu mai avea sens asa ca poporul s-a rascolit impotriva acestuia. La sugestia reginei, familia regala a baut din apa vrajita si a ajuns la unison cu intreg regatul. Astfel, regele a ramas la conducerea tarii, alaturi de familie, pana la finalul zilelor.

Morala desigur este concluzia lui Tim Burton: „Nebunia unui om este realitatea altuia” (one person’s craziness is another person’s reality). Ce vreau sa spun este: 1) sa nu ne mai grabim sa ii judecam pe cei din jur, 2) Nu stim niciodata ce se ascunde in spatele unui moment surprins din viata cuiva, 3) E grozav sa fii autentic, chiar cu riscul sa fii considerat nebun si 4) Mai scuturati din constrangerile societatii, parca prea sunt sufocante – evident in limita bunului simt.

Pe curand, va imbratisez!