Craciun, magie si copilarie…

Nimic nu se compara cu o plimbare pe timp de vacanta in Bucuresti, daca se intampla sa fie si Craciun cu atat mai frumos. E unul din acele momente in care simt ca sunt singura in tot orasul, ma plimb si ma pot invarti fara sa atrag atentia, ma pot uita dupa nori si cladiri fara sa vad pe unde merg, sa ma impiedic si sa zambesc larg de amuzament, sa admir imprejurimile si in toata acea pustietate sa dau, cumva, si peste cineva cunoscut… Am povestit putin langa Galeriile Orizont si am continuat apoi visarea!!

M-am intors in timp, cu mult.. pana in momentul in care lucruri ca Mos Craciun, Peter Pan, Sailor Moon si Hogwarts School of Witchcraft and Wizardry pareau la fel de reale si naturale ca o… pereche de sosete. Am crescut cu Harry, Ron si Hermione si am fost desigur in casa cercetasilor – fie ca ar fi fost alegerea mea sau a Jobenului. La 4 ani credeam ca pictura e ceva magic si ca pictorii sunt un fel de supra oameni iar pensulele un fel de baghete magice. Mai tarziu m-am gandit ca tablourile ar putea fi porti catre alte lumi. Cam tot pe atunci, in dormitorul meu mic de pe Targu Frumos, incepeau sa se adune multe personaje imaginare care au facut parte din jocurile mele.

Singurica

Cateva personaje celebre pe care le-am adunat in dormitorul magic sunt toti cei din serialul de desene animate „Captain Planet” (he’s a hero, gonna take polution down to zero..), Michael Jackson – varianta Black or White si varianta Thriler, cu tot cu celelalte personaje din video (dap, un singur Michael nu imi ajungea), Martina Hingis, Steffi Graf si Mary Joe Fernandez (tenismenele mele favorite de la vremea aceea…), alte cateva personaje de filme si desene animate… Treaba noastra era sa salvam lumea: pe sistemul – avem un super computer care ne trimite date din locuri in care e nevoie de ajutor, in special in ceea ce privea mediul si animalele. Rolul meu era sa gestionez resursele si oamenii… Nu imi dau seama cand si cum am depasit aceasta faza dar cand am mai crescut i-am lasat in urma.

Pe la 7 ani, cand am inceput sa imi fac prieteni in fata blocului, era foarte in voga lumea Sailor Moon – spun lumea Sailor Moon, pentru ca voiam cu totii sa fim parte din poveste si pentru ca atunci cand esti mic, nimic nu este complicat sau imposibil, pur si simplu am imprastiat lumea aceea peste tot in jur. Fiecare din noi a devenit un personaj anume, astfel incat totul functiona perfect! Aveam chiar si personaje negative!! La un moment dat chiar erau atat de multi copii incat aveam doua randuri de personaje. Eu eram Sailor Cibi Moon – pe numele ei – Chibiusa, cea mai mica dintre fete, cea cu parul roz si doua codite pe care din cand in cand le mai tragea cineva (un singur cineva)…. O data proclamata Cibi Moon, mi-am incropit o diadema si o bagheta la care am muncit cam jumatate de zi… lui Tibi Cernica insa nu i-au trebuit mai mult de 15 minute sa o distruga…😛  Si apropo de Tibi, atat de reala era joaca noastra incat cei doi frati Cernica chiar si 5-6 ani mai tarziu erau convinsi ca numele meu adevarat este Chibiusa.

chibiusa

In paralel, la scoala, era ca si cum Sailor Moon nu ar fi existat!!?!?! Nu am inteles cum functiona treaba asta, parca intram pur si simplu intr-un univers paralel. Cand eram foarte micuta, la scoala, petreceam majoritatea timpului cu Ruxi, am fost colege de banca 8 ani de zile si in fiecare pauza aveam un ritual: treceam in fuga granita dintre scoala noua si cea veche (o mica denivelare in gresie) si saream tinandu-ne de mana si cu un deget aratator pe nas, strigand „Trrrr… s-a sunat de aventuri” Am jucat toate jocurile posibile si imposibile in pauza si dupa ore, noi doua sau alaturi de colege, colegi.

Eu si Cristina eram de regula vocea ratiunii, iar Ruxi si Claudia aveau tot felul de idei. apropo de vocea ratiunii: in clasa a treia, eram cu Ruxi si Camelia in curte din spate, unde dupa ploaie se forma mereu o baltoaca uriaaasa, care spre centru iti trecea de glezne… Bineinteles ca fetele s-au gandit sa se duca pana in centru in timp ce eu, pe margine le tot spuneam ca nu este bine ce fac… Cine ne-a surprins si certat (si pe mine, culmea), directoarea scolii desigur.  Alta scena similara: clasa a cincea, Ruxi catre toata clasa: „Hai sa ii facem o surpriza profesoarei de tehnologie, ne ascundem in banci, stingem luminile si cand intra strigam, SURPRIIIZAAA…” Dupa indeluuungi discutii intre colegi si cu toate protestele mele, ne am bagat cu totii dupa banci, cu luminile stinse.. Asa cum am prevazut (desi nu ma asculta nimeni, niciodata), profesoara s-a suparat (fie vorba intre noi pana la urma a exagerat un pic, eram niste copii si ce am facut a fost foarte nevinovat). Alt amuzament era chiar drumul catre scoala: Cristina venea sa ma ia la si jumatate si pe la fara 25 ajungeam la Ruxi (toate 3 stateam in drum). Desi teoretic mai aveam nevoie de aproximativ 7 minute ca sa ajungem pana la scoala, si desi aproape de fiecare data alergam cand plecam de la Ruxi, cumva, reuseam sa intarziem… fara exceptie… „unde’s caietele, unde’i una, unde’i cealalta..” nici cu 3 perechi de maini, sau mai degraba 4 Ruxi a noastra nu reusea sa fie gata in timp util…

frunza

Revenind in lumea cealalta, de: „fata blocului”, era Sailor s-a stins si am jucat pe rand ulii si porumbei, multe feluri de leapsa, stih (parca asa se numea), volei, tenis, badmington siiii jocul meu favorit din toate timpurile: FRUNZA… Care e un fel de rugby fara minge si… cam fara reguli… e un joc dur, care se lasa mereu cu certuri si lucruri rupte – de la unghii pana la haine, etc.😀

Am avut si o era a corespondentei – desi stateam la 3 perechi de pasi distanta, ne scriam mereu scrisori, eu, Ioli, Andreea si Ruxa (nu Ruxi). Am strans teancuri intregi, cu tot felul de povesti si chiar poezii (Andreea)…

Alta era a fost a rolelor, de fapt a rotilelor in prima faza (cele care aveu 2 roti in fata, 2 in spate) – parca semnam condica, nu stateam pe role mai putin de 8 ore pe zi… nu le dadeam jos nici ca sa mancam… Pe rotile am mers aproape o vara intreaga cu Adina, abia in anul urmator ni s-au alaturat si celelalte fete si am trecut toate de la rotile la role, treptat. Cel mai mult am mers cu Ioli, Ruxa, Adina, Andreea, Elena si Laura😀.

IMG_1135

Cainii… Cainii din fata blocului insemnau atat de mult pentru noi, ii absolut adoram!!! Am copilarit cu Rif, Nebunica, Tequila si Conducta, mai tarziu cu Rex si Mircea. Au mai fost si altii dar acestia sunt cei care ne-au marcat. Nu pot sa uit cum se bucurau cand veneam de la scoala si cum mergeau cu noi peste tot si ne conduceau la scoala dimineata. Conducta era adorabil pentru ca, asa cum ii spune si numele, era destul de lung si avea picioruse scurte si un cap mare si masiv, care aducea vag cu un rotweiller si cum era el scurt asa, incerca sa stea in 2 labute si deabia ridica putin labutele din fata ca imediat ajungea cu ele jos… si latra asa de grav si sonor ca speria oamenii, desi era complet inofensiv!! Iar Nebu… cred ca am crescut generatii intregi de pui ai ei (nu ne maraia niciodata cand ne jucam cu puiutii, atat de mult iubea copii), de la Rotofei si Jessy pana la Ursu, pe care l-a luat o fetita de la blocul 1…

Harry Potter: au fost veri intregi in care stateam pe cele 2 banci paralele, apropiate, din parcul dintre blocurile 5 si 7, cu cartile in mana, tot schimband volumele HP, din nou si din nou… Toata lumea imi spunea atunci ca seman cu Hermione… imi cam placea.

HarryPotterPhilosophersStone1

HP a patruns si in lumea paralela de la scoala… desi eram deja cam maricele ca sa ne jucam de casele de la Hogwarts si Quidditch (Vajdhat), cred ca fiecare se credea cercetas si cel putin mie imi placea sa cred ca toata lumea aceea era cat se poate de reala! Desi jocul imaginatiei nu mai era atat de tridimensional ca in frageda copilarie, mintea mea putea inca sa zboare pana pe Diagon Alley, in Gringots, la cursurile de la Hogwarts si chiar si pe no. 4 Private Drive…

Acum stau pe canapea, cu gambele incrucisate pe masa si scriu… O zi pe an sunt copil si am voie sa cred in magie si Hogwarts si Harry si Peter Pan… O zi am voie sa cred ca orice e posibil si ca dorintele mele ajung pana in Laponia, la Rudolf si Comet, Cupid si Blitzen, Dasher, Dancer, Prancer si Vixen, am voie sa cred in povesti, in zane, pirati si toate personajele fantastice…. Azi sunt copil si visez… ascult theme -song-ul din HP si imi trec zeci de povesti prin minte si creaturi magice… Nu rupeti legatura cu copilul din voi, pastrati putina magie pentru viata de zi cu zi!! Totul ar fi asa de anost fara magie (imaginatie daca vreti)…

Peter Pan, Tinker Bell and the Darling children fly over the hou

Peter Pan, TInker Bell and the Darling children fly over the houses of London

Va las cu o scurta intrebare din „Peter Pan in Gradina Kensington”: Care este prima voastra amintire legata de Peter Pan? Incercati sa va amintiti exact, unde, cand si cum ati auzit de Pan, in ce context? Nu? nu va amintiti, nu-i asa? Curios cum probabil de alte povesti va amintiti… Ce incerca autorul sa faca in carte cu aceasta intrebare si ce incerc si eu acum sa fac, este sa evidentiez faptul ca in mod ciudat, de alte povesti ne amintim, insa de Peter Pan nu… este.. e ca si cum… ar fi fost mereu acolo, in mintea noastra.. nu?🙂 Asta pentru ca Never land este un loc din mintea fiecarui copil, in care poate merge pana la un moment dat… Nu fiti sceptici, nu azi, sa fie un strop de magie zic!!

BaqIr2JCAAApPmk

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s