Buila Vanturarita – de poveste

Judetul Valcea, din satul cheia dupa indicatoarele pentru pensiunea Cheia…

Parcul National Buila Vanturarita, este un masiv strapuns de chei si vai adanci, sapate de rauri zbuciumate si zgomotoase. Drumul din sat pana spre pensiune este sapat in stanca si urca si coboara serpuit prin paduri de foiase si conifere. Totusi, pe traseu nu am putut vedea foarte bine ce era in jurul meu pentru ca fiind pe scaunul din dreapta soferului am fost foarte atenta la drumul plin de gropi si surpari din fata care mi-a dat mari emotii.

Odata ajunsi la pensiune am avut senzatia ca m-am intors in timp cu cateva zeci de ani. In fata mea, in curtea aflata intr-o panta de cateva grade bune seintindeau doua foisoare, o cumpana, un loc pentru foc, cu bancute, un totem ridicat de cercetasi si casa, in spate, mare si construita din lemn.

DSCN6804 DSCN6810


DSCN6817

Am avut instinctul sa fac o pirueta si am vazut cum, foarte aproape, peste tot in jurul nostru se inaltau munti. Mi s-a strans stomacul si am incercat sa inspir tot locul acela atat de viu: stanca inverzita si zgomotul raului din apropiere, iarba de sub picioarele mele si cerul de un albastru aprins. Am inchis ochii si am simtit ochi de vietati in jur. Deschizandu-i, cu privirea tinta spre peticele de vegetatie de pe stanci, am zambit.

DSCN6597 DSCN6762

Chiar in acea seara am urmat firul raului cheia in jos, pe poteci de o pereche de pasi, miscata de albul calcarelor fine pe care imi venea sa le mangai si turcuazul apei. Stanca imi taia respiratia de emotie. Poteca era batuta printre ferigi si tot felul de plante prietene cu umezeala, crescute printre copacii inalti si umbrosi. Am gasit pe drum zmeura si macris si am mancat cat sa inlocuiesc o cina.🙂

DSCN6648 DSCN6630

Seara, tarziu am facut focul pentru a mai sta afara, de vorba, pentru ca se lasa un frig fantastic noaptea in Buila. Odata cu frigul, noaptea, in perioada potrivita a anului, se lasa si… licurici. Da, am putut sa vad minunatiile mici si palpaitoare si chiar am tinut pentru foarte scurt timp in palma o astfel de lumina vie.

Am dormit intr-o camera foarte micuta, cu pereti de lemn, un geam mic, un pat solid, rustic si o masuta de doua palme. Veti spune: atat? Da, ce iti mai trebuie ca sa dormi?

Acesta este genul de loc in care camera e facuta doar pentru somn, nu ai cum sa nu iti doresti sa stai mereu afara, in mijlocul naturii. Motiv pentru care, fasneata si matinala ca intotdeauna, putin botoasa de frig ce imi era, la ora 7 eram deja afara cu ochii mari, dupa cinteze si caprite. Am putut „sta de vorba” in dimineata aceea cu o minunatie de corb, despre care am auzit ca vine pana jos in curte in cautare de hrana. Mai tarziu in dimineata, am vazut un rasarit inedit al soarelui care si-a facut drum printre stanci, scotandu-si razele treptat prin coroana de brazi a stancii, umpland de lumina puzderia de boabe de roua care au stralucit la unison. Am amutit.

DSCN6768

Revenind la animale, aproape zilnic puteam vedea din curtea neimprejmuita de gard, caprele negre cu pui urcand pe stanca pentru hrana. O alta prezenta demna de mentionat, eleganta, diplomata si usor parsiva in peisajul nostru, era Cheita – o tigroaica robusta cu un aer intelept si niste ochi de crisocol (mineral turcuaz), pe a caror sclipire turcuaz nu am reusit sa o surprindem totusi in fotografii.

DSC07821

Am petrecut zilele urmatoare adulmecand si asimiland toata natura din jurul meu. Am gatit la foc alaturi de prietenii cu care am fost acolo, am escaladat stanca si m-am plimbat pe slack-line atingand un nou nivel de echilibru.

DSCN6738

DSC07739

Am prins acolo si cateva zile ploioase, in care parca nu mai credeam ca ploaia se va opri si ascultam din camera mica, invelita pana peste urechi, ropotul ploii si vuietul apelor, tunetele si caderile de roca. Greu de descris senzatia pe care o avem iesind afara, unde toate zgomotele erau amplificate si stancile erau acoperite de nori laptosi.

De fapt asa am cunoscut Buila inainte de a ajunge acolo, cand la cerere, am pictat un peisaj intunecat cu nori laptosi din locul acesta ireal (stanga desigur).

1403332_212964502209346_1458436141_o

Pe drumul de intoarcere ne-am insotit o vreme cu un soim si parca timpul a trecut mai usor.

In toata saptamana petrecuta acolo, nu am deschis picior de laptop, televizor si nu am avut nici macar semnal la telefon… O secunda nu mi-au lipsit tehnologia sau orasul. Locul asta te rupe de orice si te aduce mai aproape de natura si mai in contact cu propria persoana. Inaltator si masiv, muntele a inchis si pastrat  prevazator aceasta bucata de Paradis aproape neatinsa, departe de civilizatie, pentru apropiatii naturii, care au nevoie din cand in cand sa evadeze din orase si din rutina.

Buila este unul din acele locuri in care trebuie sa ajungi intr-o viata!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s