„Omul este acel ceva care trebuie depasit!” – Nietzsche
Umanitatea mi s-a revelat in cele mai cumplite infatisari in saptamana anterioara, ca si cum as fi avut, precum Atena, o pereche de ochi de bufnita care sa vada dincolo de aparente, am vrut sa scriu ce ma tulbura si apoi m-am oprit. Am revenit asupra deciziei si acum, mai calma, scriu!
Nu. Pur si simplu nu inteleg oamenii. Dau la o parte lucrurile simple si frumoase, sustin ca vor un lucru insa renunta la el pentru ceva contrar, se ascund, mint – pentru ce? nu este ca si cum cuvintele ar putea cumva sa schimbe fapte, – critica ceea ce fac si ei insisi, cultiva micimi sufletesti, dau frau liber unor emotii neconstructive precum invidie, barfa si ce este foarte urat este ca induc in eroare, lasa lucruri nelamurite si joaca la doua capete…
Ironia este ca se plang de astfel de oameni dar pe acestia ii pastreaza in viata lor si dau la o parte acele putine suflete inocente si faine pe care le intalnim asa de rar in societatea asta defecta…
Frustrari usor mai eliberate…
Am facut azi o plimbare in jurul lacului Morii, cu 3 persoane dragi si o a patra draga intarziata si am avut discutii nepamantene atat de bine venite dupa tot primitivismul de saptamana trecuta, de la mare la vise si multa, multa arta! Am stat la soare pana la apusul care a impartit cerul in doua emisfere – una calda in nuante de orange, rosu si chiar galben si una rece, albastriu-violetie. Cand s-a intunecat si am putut vedea si luna noua, atat de noua ca ii puteam distinge intreaga forma doar usor umbrita, am simtit ca o ultima tusa isi gasea locul intr-un tablou perfect.
Madalina Ciucu 
Lasă un răspuns