Zi obisnuita

Te trezesti sa mergi la serviciu, bei o cafea, fumezi sau nu, te inghesui in mijloacele de transport in comun, sau injuri pe cineva din spatele volanului, dupa caz.

Ajungi la serviciu, nu lipseste acel ceva care trebuie sa mearga prost in fiecare dimineata, ziua nu poate sa inceapa altfel. Te chinui, oftezi, incerci sa profiti de fiecare moment in care reusesti sa iei o pauza, cat de scurta, e aproape imposibil sa nu fie cineva ciufut in birou, sau poate azi esti chiar tu! Nu lipseste o privire rautacioasa, un zambet complice sau o mica barfa.

Pleci intotdeauna mai tarziu dar tot ti se arunca privirea “rupeusa”. Ajungi prea obosit ca sa mai faci ceva. Reusesti sa mananci (poate), te mai uiti la TV (nu ca ai avea ce sa vezi) apoi te culci. Cel mai probabil visezi urat sau deloc.

Zilele mele sunt impartite in 2: lucrez o zi da una nu, sau mai bine spus lucrez una ca angajat si una pentru mine!

Ca angajat:

Ma trezesc la ora 6, imi fac cafeaua, mananc, fac putina gimnastica si apoi un dus aromat; Ma dau cu un million de crème parfumate (poate nu chiar un million) si deabia apoi imi beau cafeaua. In tot acest timp ascult muzica. Imi rezerv mult timp ca sa ma machez, e momentul favorit al diminetii;  care altul putea fi avand in vedere faptul ca sunt artist plastic? 🙂

Plec intotdeauna cu cateva minute mai tarziu decat mi-as dori, adica la 8 si un pic. Reusesc sa urc in al 3- lea tramvai in cel mai fericit caz. Daca  e tarziu merg singura si citesc (ieri – Foc in pavilionul de ceai – Ellis Avery), iar daca e devreme ma intalnesc cu colega mea. Urmeaza 13 ore de munca in care radem constant, ne jucam cu cateii, rezolvam probleme complicate, vorbim cu oameni din toate categoriile, de toate culorile si din toate colturile lumii (asta e partea mea favorita), se mai incing spiritele, se mai racesc… Ajung acasa invinsa de oboseala dar nu ma pot abtine,  mai rezolv din lucrurile trecute in agenda: scriu ceva, citesc, mai invat pentru licenta; in jur de 12, 1 noaptea ma culc; adorm greu pentru ca deabia astept sa ma trezesc.

In ziua libera:

Ma trezesc la 6, repet ritualul din ziua anterioara dar ma grabesc, la 7:55 incepe cursul de patinaj (azi m-am inscris) nu ma prea asculta picioarele, termin mai obosita decat dupa 3 sedinte de aerobic legate. :))

 

(Ultimul  tablou pe care l-am pictat, nu e ceva inteligibil, este emotie, sentiment, pasiune pentru culoare; L-as putea numi „Culori din Vitelaru”)

 

Apoi, dupa cat imi permite timpul, dau meditatii la engleza, pictez, cant la mandolina, invat pt licenta in relatii publice, citesc, desenez, ma plimb, ies pe undeva, invat franceza, ma intalnesc cu cineva, pictez pe vreun perete la un client, scriu pe blog si foarte des imi rearanjez lucrurile in dulap. 😀 Ma culc devreme si dorm dusa!

Zilele voastre cum sunt?

Reclame

Gargui – Andrew Davidson

Este o carte atat de speciala incat e greu sa gasesti cuvinte pentru a o descrie. Este total iesita din comun!

In timp ce citeam aproape ca nici nu respiram, nu auzeam nimic in jurul meu, simteam fiecare zgomot ca pe o palma in cap; nu am fost niciodata atat de concentrata cand am citit o carte.

Cuvintele, pe masura ce inaintezi in subiect, dor, te lovesc in stomac pur si simplu; uneori ard, ustura. Autorul reuseste sa te introduca atat de bine in subiect incat cartea aproape ca te tortureaza! Atunci de ce mi-a placut?

Este o incursiune in suferinta unui barbat ars, care in timpul recuperarilor cunoaste o sculptorita de garguie, aceasta pretinzand ca ei doi s-au cunoscut in Germania medievala. Ea reuseste sa il faca sa isi doreasca sa traiasca, sa iubeasca si sa creada!

Povestea este atat de sensibila si atat de frumos construita incat iti ajunge pana la suflet aproape lasand o urma ca cea de sageata! Ca sa intelegeti ce vreau sa spun, cititi-o!

Biciclete

There are nine million bicycles in Beijing, cine stie  cate in Olanda si Belgia!

Noi romanii suntem cam snobi, nu avem bani, ne plangem mereu de asta, dar avem benzina in rezervoare si traficul geme de masini;  Nu avem locuri de parcare, aerul e foarte poluat, intarziem adesea.

Ar fi frumos sa urmam si noi exemplele tarilor de mai sus; Bucurestiul e suficient de mic pentru a fi parcurs pe bicicleta; Traficul ar fi decongestionat , aerul respirabil, oamenii mai putin stresati, mai in forma; in plus o bicicleta se “parcheaza” mult mai usor.

Nu am pretentia ca asta sa se intample  curand sau brusc; Mai avem mult pana acolo Sper doar ca atunci cand citesti, Tu, doar tu, sa te gandesti macar putin sa mergi undeva cu bicicleta in loc de autoturism sau ratb!

Am vazut in ultimul timp din ce in ce mai multe piste amenajate si oameni pe biciclete, nu doar in parcuri, in weekend, ci si in cursul saptamanii, dimineata, in orele de varf; Ii privesc cu multa admiratie!

Eu nu am bicicleta, nici macar nu stiu sa merg pe una…  dar curand va fi noul meu mijloc de transport!!

Mandolina

Nu e un instrument pe care sa il guste un public larg. Am inceput sa cant recent, dupa moartea bunicii mele pentru a o simti mai aproape. Ea canta la mandolina; a apucat sa ma  invete si pe mine doar unde sunt notele pe grif. De la atat am pornit.

Pentru amatorii de mandolina 😀 :

http://bp1.blogger.com/_2j14vq_Uo1o/Rz9u4baTSHI/AAAAAAAAAMY/TZNiSfNTN1Y/s1600-h/Mandolin_fretboard.png  

http://4stringchords.com/

http://www.alltabs.com/mandolin_tabs.php

Catei

Cand ies cu catelusul mamei mele la plimbare observ intotdeauna zambetele largi pe care le starneste. E atat de frumos sa vezi cum, macar pentru cateva clipe oamenii uita de griji si suparari si zambesc la vederea unui catel.

De ce iubim cateii?

… pentru ca sunt pufosi, scot limbuta intr-o parte, dau din codita cand se bucura, alearga in jurul cozii, latra, stau in doua labute ca sa iti faca pe plac, ridica din sprancene cand vorbesti cu ei, dau labuta, stau cu burtica in sus, uita ca i-ai certat, nu mai vor sa mearga cand isi dau seama ca sunt pe drumul catre medic, pentru ca, de voie de nevoie stau sa ii periem, sa ii imbracam sa-i coafam, pentru ca lasa capul in jos cand stiu ca au facut ceva rau, pentru ca vor intotdeauna sa te pupe, nu se satura niciodata sa aduca batul, nu dau drumul jucariei, cersesc mereu mancare cand esti la masa, vor sa doarma cu tine in pat, sa stea cu tine pe canapea, pentru ca stau cu ochii pe usa cat esti plecat, pentru ca nu ar lasa pe nimeni sa iti faca rau, pentru ca tac cand esti trist, pun boticul pe tine, ridica funduletul cand au chef de joaca, pentru ca uneori fac pe ei de bucurie, rod tot ce prind, isi baga labutele in castronul cu apa, pentru ca se bucura la fel de tare daca ai venit acasa dupa o ora sau dupa o saptamana…

Astea sunt doar cateva motive.

 

 

 

 

Inceput – Vrajitoarea din Portobello

Vrajitoarea din Portobello este una din cartile care m-au marcat!

Am citit-o acum 3-4 ani, intr-o perioada in care nu vedeam nicio iesire din problemele de atunci, plangeam aproape zilnic. 

Am inceput-o seara, m-am culcat, la 2 dimineata m-am trezit cu gandul la ea si am continuat lectura.

Din secunda in care am terminat-o ceva s-a schimbat definitiv. Am deschis ochii larg, am devenit mai calma, vesela, relaxata, am crezut mai mult in mine si in ceea ce ar putea sa faca omul.

Cartea te invata sa te bucuri, sa zambesti, sa fii pozitiv sa speri si mai ales, sa mergi inainte, indiferent de obstacole. Am invatat sa ma bazez mai mult pe intuitie, sa imi doresc, sa cred  ca pot si in final sa pot!