Veronika se hotaraste sa moara

sau Madalina se hotaraste sa scrie. Complicate sunt caile mintii mele… dupa un an foarte incarcat (detalii cu alta ocazie) in care nu am putut face multe lucruri pentru mine, astazi a sosit timpul sa scriu si am foarte multe de spus, povesti alambicate si corelate in cele mai bizare moduri, pe care totusi incerc sa le ordonez in articole separate.

veronika-se-hotaraste-sa-moara_1_fullsize

Coelho reuseste mereu sa ma incarce cu multa energie si desigur despre Veronika lui este vorba in acest articol care e doar o nota a cititorului, nu o recenzie (exista cu siguranta nenumarate deja). Cartea merita citita, cred ca e una din cele mai bune ale lui Coelho, pacat ca nu a fost mai mediatizata. E o poveste iesita din comun, dintr-o lume deosebita cu oameni mai mult sau mai putin nebuni, demna de o ecranizare stil Tim Burton.

„Am sa iti spun o poveste, zise Zedka: Un mare vrajitor, vrand sa distruga un regat a turnat o bautura vrajita in putul de unde beau toti locuitorii lui. Oricine bea din apa aceea innebunea. A doua zi de dimineata, a baut din ea toata populatia si toti si-au pierdut mintile afara de rege, care avea un put doar pentru el si familia lui…”

(* pentru geologi: da, ar trebui sa fie un alt acvifer, nu doar alt put, sa presupunem ca asa este😀 )

Pe scurt, dupa ce toti locuitorii au innebunit, nimic din ce decreta regele nu mai avea sens asa ca poporul s-a rascolit impotriva acestuia. La sugestia reginei, familia regala a baut din apa vrajita si a ajuns la unison cu intreg regatul. Astfel, regele a ramas la conducerea tarii, alaturi de familie, pana la finalul zilelor.

Morala desigur este concluzia lui Tim Burton: „Nebunia unui om este realitatea altuia” (one person’s craziness is another person’s reality). Ce vreau sa spun este: 1) sa nu ne mai grabim sa ii judecam pe cei din jur, 2) Nu stim niciodata ce se ascunde in spatele unui moment surprins din viata cuiva, 3) E grozav sa fii autentic, chiar cu riscul sa fii considerat nebun si 4) Mai scuturati din constrangerile societatii, parca prea sunt sufocante – evident in limita bunului simt.

Pe curand, va imbratisez!

 

Stapani de animale – pamflet

sau oameni cu pisici (cat persons), oameni cu catei (dog persons)…

Ador animalele si daca as avea spatiu as avea o groaza, inclusiv pisici… Dupa 5 ani de lucru cu animale si stapanii lor, am tras o serie de concluzii. Nu chiar batute in cuie dar greu de stramutat.. Azi scriu despre interactiunea mea cu stapani de pisoi, de catei,etc. Este aproape un studiu antropologic:

DSC03612

Oamenii cu pisici [din perspectiva unui om cu caine (dog person)] – ii recunosc de la o posta – ex: intra intr-un magazin de animale si studiaza incaperea, saluta firav si cu un „stiu eu mai bine” intiparit pe figura incep sa citeasca etichete de pe produse sau, daca nu au destul timp la dispozitie, isi zaharisesc tonul si incep sa intrebe ce au nevoie sa stie. Daca au mult timp si chef de vorba iti vor spune toata istoria pisoilor… Ei spun ca pisicile sunt mofturoase; le lasa toata ziua la dispozitie mancare si nu orice fel de mancare: „dati-mi, va rog, 50 de grame hrana pentru blana, 50 de grame pentru dinti, 50 de grame pentru rinichi, 50 de grame pentru mofturoase, 50 de grame pentru suuuper mofturoaaase, 50 de grame pentru ficat, ca are si ficatul sensibil, 50 de grame pentru eliminarea ghemurilor de blana si daca aveti… hrana aceea pentru stomac, dati-mi si din aceea, dar nu chiar 50 de grame, un pic mai putin… Si plicuri – de la 5 producatori si neaparat mai mult de 3 variante, iar de la producatorul x sa nu imi dati cu peste! Nu-i plac cele cu peste de la x dar pe cele de la y le mananca, de la ei imi puteti da… ” mmm si cam ce sa inteleaga animalul sau cu ce beneficiu sa inceapa organismul pisoiului… daca vrei sa vezi bine in mod special – mananci normal si adaugi 2 morcovi in dieta. cam asta este ideea si cu beneficiile, toate tipurile de hrana sunt complete si bune – are pisoiul o problema – doar pe aceea trebuie sa o rezolvi… Si sigur ca, daca va gusta atatea sortimente, unele ii vor placea mai mult si multe din boabe vor ramane in castron si sigur ca daca stie ca are castronul la dispozitie toata ziua va putea sa faca nazuri…

DSC07821

Si poate cel mai din neant subiect pe care il deschid oamenii cu pisici (cu o vizibila placere) este comparatia intre catei si pisici. Au o satisfactie deosebita cand explica despre cat de egoiste sunt pisicile si cum asta ar fi o marca a inteligentei lor superioare fata de caini, care sunt atat de ahtiati dupa stapani si asculta orbeste…

Oamenii cu caini – si pe ei ii recunosc desigur la fel de usor… Intra relaxati, saluta hotarat, vorbesc mai tare (poate pentru ca acasa sunt de multe ori obisnuiti sa acopere latratul) si termina cumparaturile repede. O problema pe care o au: li se pare mai important sa nu pofteasca micutul la carnita, la masa, timp de 5 minute decat sa previna o alergie la carne care l-ar umple de bubite si l-ar face sa se scarpine pana la sange cateva luni de zile… Mi-am racit gura de pomana 5 ani… si eu si medici, nu conteaza autoritatea care ofera recomandarea… Daca intrebi oameni cu caini, ce animal este mai destept dintre caine si pisica, intr-o propoportie uriasa vor raspunde ca e stupid sa faci o astfel de comparatie.

Oamenii cu caini sunt veseli, prietenosi, calzi – cei cu pisici sunt mai reci si parca mai protocolari.

Oamenii cu caini adesea adopta si pisici (pe care le cresc ca pe caini) insa oamenii cu pisici rar adopta si caini…

IMG_6174

Exista si oameni cu caini care se intampla sa aiba pisici – Voi ilustra tipologia printr-un exemplu real: Intra o domnisoara in magazin. Arata si se comporta exact ca un om cu caine. Intram in vorba si sunt convinsa ca are un caine. O intreb ce rasa este? si imi raspunde contrariata si amuzata totodata: „Pff.. pai, da presupun ca se vede ca sunt a dog person… am avut pana de curand caine si zilele trecute am luat un pisoi de pe strada.” Mi-a mai spus ca era obisnuita cu caini de cand era copil si ca probabil pisoiul urma sa creasca tot ca un catel.

Cunosc pisoi crescuti ca pe catei si sunt teribil de simpatici – in primul rand sociabili, dresati, educati, ba chiar unii din ei aduc si undita (batul)…

Oameni cu caini, adesea se transforma in oameni cu pisoi din cauza lipsei de spatiu si pe cuvant ca tranzitia este palpabila… Tonul le devine mai mieros, vorbesc mai lent, mai incet si cu mai multa intonatie…

Mai sunt si oameni pe care eu ii numesc exotici – cei care au pasari, rozatoare si/sau reptile. Imi este greu sa imi dau seama ce anume din comportamentul lor tradeaza ce animale au acasa, insa cumva ii recunosc si pe ei. Si ei se impart in 2 categorii – cei care nu au destul spatiu pentru pisoi sau catei si cei care au spatiu, probabil au catei, pisoi dar vor si alte si alte animalute – in general din curiozitate sau pur si simplu pentru ca nu pot rezista sa nu plece cu cate un animalut din petshop…

DSCF0065

Unde m-as incadra eu? sunt un om cu caine, cu influente exotice – adica atunci cand eram micuta era greu sa am un caine sau pisoi intr-un apartament cu 2 camere (chiar f mic), asa ca am tot gasit brese in sistem: am avut de-a lungul timpului mai mult de 19 de hamsteri (pe multi simultan), 2 porcuti de guineea, 6 perusi ondulati, 7 broscute testoase si vreo 3 zebre australiene. Inca imi doresc un cameleon, o agama, veverite si gerbili, insa rezist tentatiei, pentru ca mi se pare trist ca luam animale din mediul lor natural pentru placerile noastre… cat despre pisici – eu nu le inteleg pe ele, ele se uita la mine parca ridicand o spranceana… pe cuvant ca intelegeam mai bine oricare alt animal enumerat mai sus.. dar pisicile… au reactii pe care nu le inteleg si nu isi fac intotdeauna intentiile cunoscute. Mi s-a intamplat sa mangai o pisica, avand cele mai nobile ganduri si fiind foarte delicata, nu care cumva sa deranjez pisica si desi parea ca nu are nicio problema, in secunda in care am intors capul si-a infipt dintii in mana mea… ??? adanc, as putea adauga. Acesta e genul de comportament pe care nu il inteleg la pisici si pe care nu l-am regasit la alte animale…

In final, va las sa va delectati cu cateva fotografii cu animalute pe care le-am cunoscut personal!

DSCF8490

DSCF9071

2007_0108brita0002

IMG_6140

2007_0421brita20068

DSCF9192

DSCF0059

DSCF9167

DSCF8510

IMG_0818

DSCF0241

DSCF0313

DSCF0333

 

 

 

Craciun, magie si copilarie…

Nimic nu se compara cu o plimbare pe timp de vacanta in Bucuresti, daca se intampla sa fie si Craciun cu atat mai frumos. E unul din acele momente in care simt ca sunt singura in tot orasul, ma plimb si ma pot invarti fara sa atrag atentia, ma pot uita dupa nori si cladiri fara sa vad pe unde merg, sa ma impiedic si sa zambesc larg de amuzament, sa admir imprejurimile si in toata acea pustietate sa dau, cumva, si peste cineva cunoscut… Am povestit putin langa Galeriile Orizont si am continuat apoi visarea!!

M-am intors in timp, cu mult.. pana in momentul in care lucruri ca Mos Craciun, Peter Pan, Sailor Moon si Hogwarts School of Witchcraft and Wizardry pareau la fel de reale si naturale ca o… pereche de sosete. Am crescut cu Harry, Ron si Hermione si am fost desigur in casa cercetasilor – fie ca ar fi fost alegerea mea sau a Jobenului. La 4 ani credeam ca pictura e ceva magic si ca pictorii sunt un fel de supra oameni iar pensulele un fel de baghete magice. Mai tarziu m-am gandit ca tablourile ar putea fi porti catre alte lumi. Cam tot pe atunci, in dormitorul meu mic de pe Targu Frumos, incepeau sa se adune multe personaje imaginare care au facut parte din jocurile mele.

Singurica

Cateva personaje celebre pe care le-am adunat in dormitorul magic sunt toti cei din serialul de desene animate „Captain Planet” (he’s a hero, gonna take polution down to zero..), Michael Jackson – varianta Black or White si varianta Thriler, cu tot cu celelalte personaje din video (dap, un singur Michael nu imi ajungea), Martina Hingis, Steffi Graf si Mary Joe Fernandez (tenismenele mele favorite de la vremea aceea…), alte cateva personaje de filme si desene animate… Treaba noastra era sa salvam lumea: pe sistemul – avem un super computer care ne trimite date din locuri in care e nevoie de ajutor, in special in ceea ce privea mediul si animalele. Rolul meu era sa gestionez resursele si oamenii… Nu imi dau seama cand si cum am depasit aceasta faza dar cand am mai crescut i-am lasat in urma.

Pe la 7 ani, cand am inceput sa imi fac prieteni in fata blocului, era foarte in voga lumea Sailor Moon – spun lumea Sailor Moon, pentru ca voiam cu totii sa fim parte din poveste si pentru ca atunci cand esti mic, nimic nu este complicat sau imposibil, pur si simplu am imprastiat lumea aceea peste tot in jur. Fiecare din noi a devenit un personaj anume, astfel incat totul functiona perfect! Aveam chiar si personaje negative!! La un moment dat chiar erau atat de multi copii incat aveam doua randuri de personaje. Eu eram Sailor Cibi Moon – pe numele ei – Chibiusa, cea mai mica dintre fete, cea cu parul roz si doua codite pe care din cand in cand le mai tragea cineva (un singur cineva)…. O data proclamata Cibi Moon, mi-am incropit o diadema si o bagheta la care am muncit cam jumatate de zi… lui Tibi Cernica insa nu i-au trebuit mai mult de 15 minute sa o distruga…😛  Si apropo de Tibi, atat de reala era joaca noastra incat cei doi frati Cernica chiar si 5-6 ani mai tarziu erau convinsi ca numele meu adevarat este Chibiusa.

chibiusa

In paralel, la scoala, era ca si cum Sailor Moon nu ar fi existat!!?!?! Nu am inteles cum functiona treaba asta, parca intram pur si simplu intr-un univers paralel. Cand eram foarte micuta, la scoala, petreceam majoritatea timpului cu Ruxi, am fost colege de banca 8 ani de zile si in fiecare pauza aveam un ritual: treceam in fuga granita dintre scoala noua si cea veche (o mica denivelare in gresie) si saream tinandu-ne de mana si cu un deget aratator pe nas, strigand „Trrrr… s-a sunat de aventuri” Am jucat toate jocurile posibile si imposibile in pauza si dupa ore, noi doua sau alaturi de colege, colegi.

Eu si Cristina eram de regula vocea ratiunii, iar Ruxi si Claudia aveau tot felul de idei. apropo de vocea ratiunii: in clasa a treia, eram cu Ruxi si Camelia in curte din spate, unde dupa ploaie se forma mereu o baltoaca uriaaasa, care spre centru iti trecea de glezne… Bineinteles ca fetele s-au gandit sa se duca pana in centru in timp ce eu, pe margine le tot spuneam ca nu este bine ce fac… Cine ne-a surprins si certat (si pe mine, culmea), directoarea scolii desigur.  Alta scena similara: clasa a cincea, Ruxi catre toata clasa: „Hai sa ii facem o surpriza profesoarei de tehnologie, ne ascundem in banci, stingem luminile si cand intra strigam, SURPRIIIZAAA…” Dupa indeluuungi discutii intre colegi si cu toate protestele mele, ne am bagat cu totii dupa banci, cu luminile stinse.. Asa cum am prevazut (desi nu ma asculta nimeni, niciodata), profesoara s-a suparat (fie vorba intre noi pana la urma a exagerat un pic, eram niste copii si ce am facut a fost foarte nevinovat). Alt amuzament era chiar drumul catre scoala: Cristina venea sa ma ia la si jumatate si pe la fara 25 ajungeam la Ruxi (toate 3 stateam in drum). Desi teoretic mai aveam nevoie de aproximativ 7 minute ca sa ajungem pana la scoala, si desi aproape de fiecare data alergam cand plecam de la Ruxi, cumva, reuseam sa intarziem… fara exceptie… „unde’s caietele, unde’i una, unde’i cealalta..” nici cu 3 perechi de maini, sau mai degraba 4 Ruxi a noastra nu reusea sa fie gata in timp util…

frunza

Revenind in lumea cealalta, de: „fata blocului”, era Sailor s-a stins si am jucat pe rand ulii si porumbei, multe feluri de leapsa, stih (parca asa se numea), volei, tenis, badmington siiii jocul meu favorit din toate timpurile: FRUNZA… Care e un fel de rugby fara minge si… cam fara reguli… e un joc dur, care se lasa mereu cu certuri si lucruri rupte – de la unghii pana la haine, etc.😀

Am avut si o era a corespondentei – desi stateam la 3 perechi de pasi distanta, ne scriam mereu scrisori, eu, Ioli, Andreea si Ruxa (nu Ruxi). Am strans teancuri intregi, cu tot felul de povesti si chiar poezii (Andreea)…

Alta era a fost a rolelor, de fapt a rotilelor in prima faza (cele care aveu 2 roti in fata, 2 in spate) – parca semnam condica, nu stateam pe role mai putin de 8 ore pe zi… nu le dadeam jos nici ca sa mancam… Pe rotile am mers aproape o vara intreaga cu Adina, abia in anul urmator ni s-au alaturat si celelalte fete si am trecut toate de la rotile la role, treptat. Cel mai mult am mers cu Ioli, Ruxa, Adina, Andreea, Elena si Laura😀.

IMG_1135

Cainii… Cainii din fata blocului insemnau atat de mult pentru noi, ii absolut adoram!!! Am copilarit cu Rif, Nebunica, Tequila si Conducta, mai tarziu cu Rex si Mircea. Au mai fost si altii dar acestia sunt cei care ne-au marcat. Nu pot sa uit cum se bucurau cand veneam de la scoala si cum mergeau cu noi peste tot si ne conduceau la scoala dimineata. Conducta era adorabil pentru ca, asa cum ii spune si numele, era destul de lung si avea picioruse scurte si un cap mare si masiv, care aducea vag cu un rotweiller si cum era el scurt asa, incerca sa stea in 2 labute si deabia ridica putin labutele din fata ca imediat ajungea cu ele jos… si latra asa de grav si sonor ca speria oamenii, desi era complet inofensiv!! Iar Nebu… cred ca am crescut generatii intregi de pui ai ei (nu ne maraia niciodata cand ne jucam cu puiutii, atat de mult iubea copii), de la Rotofei si Jessy pana la Ursu, pe care l-a luat o fetita de la blocul 1…

Harry Potter: au fost veri intregi in care stateam pe cele 2 banci paralele, apropiate, din parcul dintre blocurile 5 si 7, cu cartile in mana, tot schimband volumele HP, din nou si din nou… Toata lumea imi spunea atunci ca seman cu Hermione… imi cam placea.

HarryPotterPhilosophersStone1

HP a patruns si in lumea paralela de la scoala… desi eram deja cam maricele ca sa ne jucam de casele de la Hogwarts si Quidditch (Vajdhat), cred ca fiecare se credea cercetas si cel putin mie imi placea sa cred ca toata lumea aceea era cat se poate de reala! Desi jocul imaginatiei nu mai era atat de tridimensional ca in frageda copilarie, mintea mea putea inca sa zboare pana pe Diagon Alley, in Gringots, la cursurile de la Hogwarts si chiar si pe no. 4 Private Drive…

Acum stau pe canapea, cu gambele incrucisate pe masa si scriu… O zi pe an sunt copil si am voie sa cred in magie si Hogwarts si Harry si Peter Pan… O zi am voie sa cred ca orice e posibil si ca dorintele mele ajung pana in Laponia, la Rudolf si Comet, Cupid si Blitzen, Dasher, Dancer, Prancer si Vixen, am voie sa cred in povesti, in zane, pirati si toate personajele fantastice…. Azi sunt copil si visez… ascult theme -song-ul din HP si imi trec zeci de povesti prin minte si creaturi magice… Nu rupeti legatura cu copilul din voi, pastrati putina magie pentru viata de zi cu zi!! Totul ar fi asa de anost fara magie (imaginatie daca vreti)…

Peter Pan, Tinker Bell and the Darling children fly over the hou

Peter Pan, TInker Bell and the Darling children fly over the houses of London

Va las cu o scurta intrebare din „Peter Pan in Gradina Kensington”: Care este prima voastra amintire legata de Peter Pan? Incercati sa va amintiti exact, unde, cand si cum ati auzit de Pan, in ce context? Nu? nu va amintiti, nu-i asa? Curios cum probabil de alte povesti va amintiti… Ce incerca autorul sa faca in carte cu aceasta intrebare si ce incerc si eu acum sa fac, este sa evidentiez faptul ca in mod ciudat, de alte povesti ne amintim, insa de Peter Pan nu… este.. e ca si cum… ar fi fost mereu acolo, in mintea noastra.. nu?🙂 Asta pentru ca Never land este un loc din mintea fiecarui copil, in care poate merge pana la un moment dat… Nu fiti sceptici, nu azi, sa fie un strop de magie zic!!

BaqIr2JCAAApPmk

 

 

 

 

 

Buila Vanturarita – de poveste

Judetul Valcea, din satul cheia dupa indicatoarele pentru pensiunea Cheia…

Parcul National Buila Vanturarita, este un masiv strapuns de chei si vai adanci, sapate de rauri zbuciumate si zgomotoase. Drumul din sat pana spre pensiune este sapat in stanca si urca si coboara serpuit prin paduri de foiase si conifere. Totusi, pe traseu nu am putut vedea foarte bine ce era in jurul meu pentru ca fiind pe scaunul din dreapta soferului am fost foarte atenta la drumul plin de gropi si surpari din fata care mi-a dat mari emotii.

Odata ajunsi la pensiune am avut senzatia ca m-am intors in timp cu cateva zeci de ani. In fata mea, in curtea aflata intr-o panta de cateva grade bune seintindeau doua foisoare, o cumpana, un loc pentru foc, cu bancute, un totem ridicat de cercetasi si casa, in spate, mare si construita din lemn.

DSCN6804 DSCN6810


DSCN6817

Am avut instinctul sa fac o pirueta si am vazut cum, foarte aproape, peste tot in jurul nostru se inaltau munti. Mi s-a strans stomacul si am incercat sa inspir tot locul acela atat de viu: stanca inverzita si zgomotul raului din apropiere, iarba de sub picioarele mele si cerul de un albastru aprins. Am inchis ochii si am simtit ochi de vietati in jur. Deschizandu-i, cu privirea tinta spre peticele de vegetatie de pe stanci, am zambit.

DSCN6597 DSCN6762

Chiar in acea seara am urmat firul raului cheia in jos, pe poteci de o pereche de pasi, miscata de albul calcarelor fine pe care imi venea sa le mangai si turcuazul apei. Stanca imi taia respiratia de emotie. Poteca era batuta printre ferigi si tot felul de plante prietene cu umezeala, crescute printre copacii inalti si umbrosi. Am gasit pe drum zmeura si macris si am mancat cat sa inlocuiesc o cina.🙂

DSCN6648 DSCN6630

Seara, tarziu am facut focul pentru a mai sta afara, de vorba, pentru ca se lasa un frig fantastic noaptea in Buila. Odata cu frigul, noaptea, in perioada potrivita a anului, se lasa si… licurici. Da, am putut sa vad minunatiile mici si palpaitoare si chiar am tinut pentru foarte scurt timp in palma o astfel de lumina vie.

Am dormit intr-o camera foarte micuta, cu pereti de lemn, un geam mic, un pat solid, rustic si o masuta de doua palme. Veti spune: atat? Da, ce iti mai trebuie ca sa dormi?

Acesta este genul de loc in care camera e facuta doar pentru somn, nu ai cum sa nu iti doresti sa stai mereu afara, in mijlocul naturii. Motiv pentru care, fasneata si matinala ca intotdeauna, putin botoasa de frig ce imi era, la ora 7 eram deja afara cu ochii mari, dupa cinteze si caprite. Am putut „sta de vorba” in dimineata aceea cu o minunatie de corb, despre care am auzit ca vine pana jos in curte in cautare de hrana. Mai tarziu in dimineata, am vazut un rasarit inedit al soarelui care si-a facut drum printre stanci, scotandu-si razele treptat prin coroana de brazi a stancii, umpland de lumina puzderia de boabe de roua care au stralucit la unison. Am amutit.

DSCN6768

Revenind la animale, aproape zilnic puteam vedea din curtea neimprejmuita de gard, caprele negre cu pui urcand pe stanca pentru hrana. O alta prezenta demna de mentionat, eleganta, diplomata si usor parsiva in peisajul nostru, era Cheita – o tigroaica robusta cu un aer intelept si niste ochi de crisocol (mineral turcuaz), pe a caror sclipire turcuaz nu am reusit sa o surprindem totusi in fotografii.

DSC07821

Am petrecut zilele urmatoare adulmecand si asimiland toata natura din jurul meu. Am gatit la foc alaturi de prietenii cu care am fost acolo, am escaladat stanca si m-am plimbat pe slack-line atingand un nou nivel de echilibru.

DSCN6738

DSC07739

Am prins acolo si cateva zile ploioase, in care parca nu mai credeam ca ploaia se va opri si ascultam din camera mica, invelita pana peste urechi, ropotul ploii si vuietul apelor, tunetele si caderile de roca. Greu de descris senzatia pe care o avem iesind afara, unde toate zgomotele erau amplificate si stancile erau acoperite de nori laptosi.

De fapt asa am cunoscut Buila inainte de a ajunge acolo, cand la cerere, am pictat un peisaj intunecat cu nori laptosi din locul acesta ireal (stanga desigur).

1403332_212964502209346_1458436141_o

Pe drumul de intoarcere ne-am insotit o vreme cu un soim si parca timpul a trecut mai usor.

In toata saptamana petrecuta acolo, nu am deschis picior de laptop, televizor si nu am avut nici macar semnal la telefon… O secunda nu mi-au lipsit tehnologia sau orasul. Locul asta te rupe de orice si te aduce mai aproape de natura si mai in contact cu propria persoana. Inaltator si masiv, muntele a inchis si pastrat  prevazator aceasta bucata de Paradis aproape neatinsa, departe de civilizatie, pentru apropiatii naturii, care au nevoie din cand in cand sa evadeze din orase si din rutina.

Buila este unul din acele locuri in care trebuie sa ajungi intr-o viata!

Japonia via Aerolines

Mi-am propus ca in vara urmatoare sa ajung si in Japonia si cum pentru ultimele mele calatorii am zburat via Aerolines, am pus ochii pe niste bilete de avion Tarom. Nu am inca o data fixa, intrucat este vorba despre ceva ce as vrea sa fac vara urmatoare, insa cu cat voi alege mai repede cu atat am sanse sa gasesc oferte mai avantajoase.

Am avut o fascinatie pentru Japonia inca de cand am citit „Memoriile unei Geisha”; totusi, momentul in care m-am indragostit definitiv si irevocabil de cultura japoneza, a fost momentul in care inceput sa citesc „Adevarata viata de Geisha”. Ceea ce am admirat cel mai mult la personajul principal, Mineko Iwasaky, este tenacitatea cu care invata si se perfectiona de la zi la zi, ambitia de a fi nici mai mult nici mai putin de cea mai buna geisha, chiar daca asta insemna sa nu doarma aproape niciodata mai mult de 5 ore pe zi (cei care ma cunosc, probabil ridica acum o spranceana…).

1

Lasand la o parte caracterele puternice si impresionante, Japonia trebuie sa fie vazuta pentru culori! E o lume pe care orice artist plastic ar vrea sa o surprinda si desigur, locul pe care imi doresc cel mai mult sa il vad in Japonia este Gion-Kobu – Kyoto. O lume plina de culoare, de ciresi infloriti (in anotimpul potrivit), costume traditionale ale geishelor, adaptate la ocazie, anotimp si chiar varsta celor care le poarta, machiaje dramatice si priviri teatrale, evantaie animate si decoruri multicolore. Ma voi plimba pe strazile lor zambind complice artizanelor si parca simt de pe acum acea senzatie de tumult pe care voi incerca sa il cuprind cu toate simturile, de la gusturile felurite ale mancarurilor traditionale, mirosurile asortate acestora, incantarea cromatica, muzica si rumoarea orasului si umezeala din aer pe piele… M-as imbarca intr-un carusel de emotii si senzatii, parca dintr-o alta lume si as ajunge in sfarsit (deocamdata doar cu gandul) intr-o Okiya – casa de ceai.

Voi urmari cu respiratia taiata fiecare miscare a geishelor in timpul ceremoniei ceaiului, de la arcuirea incheieturilor, pana la atingerile corzilor de shamisen (un fel de mandolina, banjo, cu gat lung – instrument traditional japonez)… voi discuta cu o geisha prefacandu-ma ignoranta si voi incerca sa o las sa creada ca nu stiu cat de studiate si muncite ii sunt cuvintele, miscarile si  zambetele… ma voi inclina in fata ei in semn de respect pentru toata munca din spatele spectacolului si ii voi sopti ca geishele isi merita numele de opere de arta in miscare!

2

Tot in sprijinul fascinatiei – imaginile alese sunt picturi semnate de mine🙂

In final aveti aici cateva informatii despre calatorii cu buget „extins”.

Triciclete

Adesea scriu despre copilarie pentru ca a fost o perioada foarte frumoasa pentru mine; gasesc tot felul de lucruri care ma trimit inapoi in timp, in mici calatorii imaginare si azi un factori declansator au fost: tricicletele pentru copii.😀

tricicleta-transporter-ed594d041320e734d2e4e0962218cd1c

Imi amintesc vag de vremea in care aveam 3 ani si ma plimbam cu tricicleta pe trotuarul din fata curtii, de la capatul curtii vecinului din stanga pana la capatul curtii vecinului din dreapta… nu ma aventuram mai departe pentru ca am fost mereu foarte cuminte. Nici nu sunt sigura ca era tricileta mea, am doar aceasta amintire vaga a ceea ce vedeam in fata cand impingeam in pedale: ghidonul verde inchis si rotile micute invelite intr-un cauciuc subtire si tare, trotuarul curat, gardurile diferite, si ceva flori de la marginea trotuarului, pe care in alte zile le foloseam ca sa desenez pe asfalt. 

italtrike-tricicleta-azzuro-albastra-2400blu-42104

In prezent exista o sumedenie de modele de triciclete, care mai de care mai sofisticate, pe langa care vechea tricicleta pe care ma plimbam eu paleste.

De unde, totusi, ideea cu triciclete? Cum copilul din mine este foarte prezent mai tot timpul, intru destul de des pe Toyz.ro, mai ales de cand din ce in ce mai multe prietene din copilarie au copii din ce in ce mai mari… (este socant cum trece timpul…)

Mai mereu e ziua cateunui prichindel si desigur pe langa invitatii celor mici mai vin si prietenii parintilor, deci trebuie sa fim cu totii pregatiti atunci cand se iveste o ocazie de genul acesta. In acest scop eu va recomand sa intrati pe toyz.ro pentru ca gesesc tot felul de lucruri interesante pe aici. Chiar zilele trecute scriam despre un Kaleidoscop – o alta incursiune in copilarie.🙂

In afara de oferta foarte variata de produse pe site gasiti frecvent tot felul de oferte, promotii, discounturi de fidelitate, (un procent de 2% din valoarea comenzii este returnat sub forma de puncte de fidelitate care pot fi folosite ulterior pentru a achizitionarea altor produse, discounturi personalizate, etc.) si inca un lucru foarte avantajos este  posibilitatea sa platiti comenzile in rate fara dobanda.

Si o informatie utila pentru parinti: zi libera pentru parintii care isi duc copiii la medic.

Ne dam si noi cu parerea

Ce face omul cand se plictiseste? scrol pe newsfeed (facebook)…

Been there, done that si peste ce dau? Filozofarile unui gentilom atotstiutor:

„Oare cum ar fi femeile daca nu ar avea nevoie in continuu de confirmari ?…” (si puncte de suspensie, atentie!)

Ma gandesc sa ii raspund si sa ii spun pe scurt ca si barbatii au nevoie de confirmari, chiar daca nu intotdeauna le cer si ca sunt multe femei foarte strong, care se descurca de minune fara confirmari. Mai erau cateva comentarii, citesc si ma opresc dupa al doilea…

Primul comentariu, o ea, desigur: „Mă lași?! Același lucru l-aș putea întreba și eu în privința bărbaților.”

Al doilea, gentilomul: „Pai eu imi iau confirmarile cand cant live .. daca nu am cantari ma deprim cumva si caut in alta parte … dar uita-te si vezi obiectiv , e o diferenta destul de mare ! Iar 80% din confirmari la femei sunt sex/good look related, pe cand la noi sunt mult mai variate”

Soooo politically incorrect incat nu puteam sa raspund intr-un comentariu interminabil si sa intru in cine stie ce polemica! Instead imi voi imagina un raspuns dur si punctual si voi astepta cu multa curiozitate sa imi spuneti voi, cititori, daca revolta mea este exagerata sau am dreptate, intr-o mai mica sau mai mare masura!

1. „Pai” – …

2. „eu imi iau confirmarile cand cant live .. daca nu am cantari ma deprim cumva si caut in alta parte …” – Cand spui eu imi iau confirmarile cand cant – deja ai nevoia unei confirmari – ca nu este un cuvant ci o actiune, e irelevant! Daca nu am cantari ma deprim cumva (sau altfel?) si caut in alta parte… adica recurgi si la cuvinte, la oameni? Uite eu pictez, imi place sa primesc laude – dar nu am nevoie de ele – stiu exact ce, cum si cat de bine pictez si nu am nevoie de confirmarea nimanui, in niciun moment – in plus, ca sa vezi, I’m a woman… first thing that trashes your theory!

3. „dar uita-te si vezi obiectiv , e o diferenta destul de mare” – si acum incepe distractia…

4. „Iar 80% din confirmari la femei sunt sex/good look related, pe cand la noi sunt mult mai variate” – Say whaaat??? Cu ce sa incep?? in primul rand de unde ai scos procentul? Did you perform a study? daca da, ce fel de esantionare ai folosit, ai acoperit o gama variata de domnisoare si doamne, pe o suprafata geografica rezonabila? Esti tentat sa spui da – canti, calatoresti.. Mai bine te abtii, cred ca stii ce contra argument am pentru asta: Timpul.

Sex/good look related versus mare varietate pentru partea masculina – Hai sa fim seriosi, ambele sexe vorbesc mereu de centimetri… Si suntem intr-un secol in care exista extrem de multe femei de cariera, tu unde (sau cand) ai ramas?

Nu ma intelegeti gresit pana si eu am probleme in a intelege femeile, insa recunoasteti ca nici barbatii nu sunt carti deschise… SUNTEM cu totii, femei, barbati – dificili, capriciosi, rasfatati, sclifositi, avem nevoie de o confirmare de un tip sau altul, de tot felul de lucruri care sa ne bucure, sa ne ridice moralul, haideti sa fim realisti, nici femeile, nici barbatii nu se exclud din aceasta ecuatie.

In final, Gentilomule: Exista femei puternice, care gasesc confirmarea in sine, nu pe garduri, asa cum exista barbati care se lamenteaza pentru toate prostiile si cauta in oamenii din jur confirmare. Zic sa mai cunosti oameni inainte sa mai emiti judecati de valoare!

Jucarii, EduClass, Primavara si Copilarie

Ma uit pe geam si oftez… refuz sa cred ca este innorat si frig si imi gasesc o activitate primavaratica: Arunc un ochi la jucariile de lemn din categoria jucariilor creative de pe EduClass.ro si nu mica imi este incantarea!

Poate va intrebati: legatura jucariilor cu primavara este, desigur, copilaria!!! Cand ma gandesc la primavara ma si vad in multimea de jucarii pe care le aveam cand eram mica, sau cu cate una in brate, stand pe caloriferul din dreptul geamului, cu privirea tintuita pe bobocii visinului din gradina, ca nu cumva sa infloreasca fara stirea mea.

Ma bucur deci astazi de jucarii, in amintirea primaverilor din copilarie!🙂

bigjigs-bratara-din-lemn-pentru-copii-1817

Bratarici din lemn, frumos colorate de la BigJigs, cu motive florale, fluturasi si inimioare, pentru care gasim si coliere asortate.😀

Alta jucarie care mi-a atras atentia este o jucarie foarte simpla dar care in frageda copilarie m-a convins ca este magica, este acel ochean prin care poti vedea un nou spectacol de forme si culori de fiecare data cand il agiti: Caleidoscopul 

bigjigs-caleidoscop-mare-1209

Si ca sa va conving ca o astfel de jucarie nu ar trebui sa ii lipseasca unui copil, am facut un print screen cautarii google de imagini pentru Caleidoscop:

Kaleidoscope

Printre jucariile pe care le-am mai gasit si mi s-au parut foarte atractive si primavaratice, am gasit si un suport din lemn natur pentru creioane, care poate fi pictat si decorat dupa gustul fiecarui copil. Genul de trinket (ornament) care atrage atentia copiilor studiosi si constiinciosi (…ca mine – 20 de ani de scoala si tot nu ma satur, mai fac un master incepand din toamna :D).

Am gasit si un mozaic din lemn, seturi de piese pentru constructii, seturi de fructe feliate, rame foto in forma de racheta, pe care o poate asambla copilul, maracas, tamburine, tobe cu bete (pentru pasionatii de muzica), tot felul de seturi creative si animalute.

Da, jucarii si copilarie… nu ma pacaleste pe mine vremea asta!! Este primavara!!!!

Nota pentru parinti:  Situl lor este foarte usor de utilizat, cautarea este simpla si eficace iar gama de produse din care puteti alege este foarte variata. Comenzile sunt procesate rapid, fiind livrate chiar si a doua zi si poate cel mai mare avantaj pe care il aveti comandand la ei este faptul ca puteti returna produsele in termen de cel mult 10 zile daca nu sunteti incantati de produse. (desigur produsele se returneaza in starea initala, nu uzate). In plus, in perioada 6-12 aprilie multe produse ale producatorului Bigjigs vor avea reducere de pana la 40%.

Siii Jumbo vine si la noi, cu jucarii cu tot, la Pitesti: detalii aici.

Din categoria tablouri decorative si pereti pictati

Pentru ca in ultima vreme vreau sa le fac pe toate… iata ca am mai pus si pensula pe plansa; O lucrare care se intinde pe vreo 2 metri lungime, facuta pe comanda!! Nici nu va mai spun cat de incantata a fost beneficiara. Oups, I just did, didn’t I?😀

Mai am ceva planse restante de terminat si apoi sunt gata sa primesc comenzi noi. Ca sa simplific comunicarea cu cititorii care doresc tablouri sau picturi pe pereti, voi lasa, incepand de la acest articol, in fiecare postare pe teme similare, date de contact la „indemana”:

mail: madalinaelenaciucu@yahoo.RO / tel: 0764469188

20140930_14135420140930_14210320140930_14221820140930_142226

Filozofie dupa Seismologie…

sau… Astenie de primavara

Ultimele 2 saptamani au fost foarte haotice pentru mine, mi s-au si mi-am incurcat planurile si cumva am inceput sa pierd mult timp degeaba… In loc sa fac ceva constructiv am intrat intr-o stare proasta: clasica mea astenie de primavara – am recunoscut-o!! A fost o iarna lunga – nu dura dar lunga, prea lunga pentru mine – nu mai suport, nici haine, nici frig, nici nori, nici intuneric, nici oameni!! Sa fie lumina si cald!! De ce oameni? pentru ca probabil si ei au un soi de astenie sau poate au accese de sinceritate abrupta. Cumva a fost o saptamana in care s-au spus multe adevaruri fie direct fie metaforic.

Destul! In ultima vreme am fost debusolata dar m-am trezit. Mi-am amintit sa lucrez la mine, am inspirat aerul caldut si am zambit cu ochii in soare (Stiu ca o sa ploua – viitorul popular pentru asa vreau eu! – nu imi stricati bucuria amintindu-mi!!). De 3 zile sunt in modul Storm: mi-am sters jocurile, reorganizat programul, am ajuns la zi cu taskuri restante de multa vreme, am revizuit prioritati si din nou revizuit prioritati!!

tari_tari-03-summer-sun-clouds-sky-peaceful-hot

Vorbind cu V. pe drumul inapoi, dupa Laboratorul de Seismo ne-am dat seama ca uneori e nevoie de un sut in fund ca sa faci un pas inainte – sa iesi dintr-o letargie neconstructiva. Din dialogul nostru am extras cateva idei worth mentioning: Foarte interesant cum oameni sustin ca este abominabil ceva ce ei insisi au facut…si: Motivatie.

Primul punct va ramane nediscutat aici iar pentru al doilea: am tot vazut multe discursuri motivationale si cea mai importanta concluzie pe care am tras-o este un paradox…

Este foarte important sa ne gasim motivatia in noi insine, insa: din cand in cand avem nevoie ca cineva sa ne spuna asta! Nu uita sa cresti, nu uita sa visezi si cel mai important: nu uita ca trebuie sa faci ceva ca acele vise sa se implineasca! Nu se vor implini pur si simplu! Cu cat mai mare visul cu atat vei avea mai mult de munca – si aceasta este proportionala cu satisfactia! Cere! cere mult de la tine si munceste pe masura! Nu te limita: How can we think something is impossible when the word its self says I’mPossible??

Incearca! Nu iti fie teama! Care e cel mai rau lucru care ti se poate intampla? Sa esuezi? SI?? Tot ce trebuie sa faci este sa mai incerci o data si inca o data pana vei reusi. Practice makes perfect!  Sau poate de asta iti este teama; daca vei reusi si va fi prea mult, sau prea putin sau nu vei stii ce sa faci dupa? Doar viseaza din nou, ai reusit data trecuta, nu?!

Bucura-te! De soare, de copaci, de zambete, primavara, muzica, dans, pictura, ORICE iti face placere!!!

Fii creativ!! Viseaza, gandeste, materializeaza! Ai fi surprins cititorule sa vezi cat iti poate „creste inima” cand creezi ceva, chiar si o figurina din plastilina!

Fii pozitiv! uita de bariere, limite, esecuri, mergi inainte, nu te agata de nimic din trecut – all we have is today – foarte literalmente!!

Iata si doua citate care mi-au placut mult, de prin filmuletele pe care le-am urmarit:

„There are 2 types of people in the world: Those who are amassed and those who are amazing!” – Les Brown

siii „The best revenge is massive success!” – Frank Sinatra😉

In the end, don’t forget to be amazing!!! va las cu Les Brown, Eric Thomas si Will Smith

„It’s not over until you WIN!!!”

Sursa imagine: https://avvesione.wordpress.com